Contact
+40 266 337 001
primaria@primaria-borsec.ro
Știri
Se pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire
Primăria orașului Borsec aduce la cunoștință celor interesați, că începând cu data de 10 octombrie 2019, pot prelua cererile-tip şi declarațiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pe perioada sezonului rece noiembrie 2019-martie 2020, de la biroul compartimentului social din cadrul primăriei.
2019-10-10
1606
Benkes Zsolt

Termenul limită de depunere  a cererilor şi declarațiilor pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței  aferent lunii noiembrie 2019, este  până la data de 20.11.2019.

După această dată se vor înregistra cereri, dar consumatorii vor primi  acest ajutor astfel:

  1. începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus  documentele până la  data de 20  a  lunii respective;
  2. începând cu luna următoare pentru cei care au depus  documentele după  data  de 20  a lunii  respective;

Ajutorul de încălzire se acordă în baza O.U.G. nr. 70/2011, actualizată, privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.

Familiile și persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinței energie electrică sau lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri, vor beneficia de acest ajutor numai dacă venitul net lunar pe membru de familie este de cel mult 750 lei. În cazul ajutorului acordat pentru încălzirea cu energie electrică, este obligatorie efectuarea anchetei sociale. Dacă în urma întocmirii anchetei sociale se constată că, la completarea cererii nu s-au declarat date corecte, dreptul la încălzirea locuinței încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează în condițiile legii.

Lista actele necesare acordării ajutoarelor la încălzirea locuințelor poate fi consultată la sediul primăriei.

Important

Ajutorul se acordă pentru un singur sistem de încălzire. Orice modificare a datelor declarate iniţial se va aduce la cunoştinţa  compartimentulul social din cadrul primăriei Borsec, în termen de 5 zile de la data modificării (de exemplu: componenţa familiei, venituri, bunuri deţinute în proprietate etc).

Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului de încălzire

Deţinerea unuia dintre bunurile menţionate mai jos conduce la excluderea acordării ajutorului la încălzirea locuinţei pentru sezonul rece 2019-2020.

Bunuri imobile:

– clădiri sau alte spații locative, în afara locuinței de domiciliu şi a anexelor gospodărești;

– terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală.

 Bunuri mobile:

– autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile;

– mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani;

– autovehicule (autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, -şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi;

– utilaje agricole (tractor, combină autopropulsată);

– utilaje de prelucrare agricolă (presă de ulei, moară de cereale);

– utilaje de prelucrat lemnul (gater sau alte utilaje acţionate hidraulic, mecanic sau electric), aflate în stare de funcţionare.

Depozite bancare:

– depozite bancare cu valoare de peste 3.000 de lei.

Terenuri, animale şi/sau păsări:

– suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 de euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.000 de euro pentru familie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Înapoi
Calendar evenimente
Contact rapid

Date de contact Primăria Borsec
Adresa: strada Carpați nr. 6/A, Borsec
Telefon: +40-266-337 001

Orar Primăria Borsec
Luni: 09.00 – 13.00
Marti: 09.00 – 13.00
Miercuri: 09.00 – 13.00
Joi: 09.00 – 13.00
Vineri: 09.00 – 13.00

Purtător de cuvânt
Rédai Botond
Email: press@primaria-borsec.ro

Newsletter
Abonati-vă la newsletter pentru a primi cele mai noi informații!
Arhiva stiri
 
 
 
Stațiunea balneară Borsec are resurse bogate și diverse, dintre care sunt remarcabil de importante resursele sale naturale.
Dintre resursele naturale, au un rol remarcabil de importante apele minerale, datorită valorii lor comerciale și balneologice.
BorsecPanorame superbe, izvoare de energie și ospitalitatea borsecenilor – e invitația noastră, o invitație sănătoasă în Poiana Zânelor

Mulțumim pentru sprijin fotografilor :
Benkes Zsolt, Móga Attila, Ioan Ungureanu

Pagina este sub constructie!
Contact
+40 266 337 001
primaria@primaria-borsec.ro
Str. Carpați, Nr. 6/A, localitate Borsec, județ Harghita, 535300, România
Ghiseul.ro