Zilele trecute s-a dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de 2,4 milioane lei. Se are în vedere restaurarea și consolidarea clădirii casei de cultură din stațiunea turistică. Clădirea monument istoric face parte din Ansamblul balnear urban „7 Izvoare”, datată la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX. Clădirea a fost construită ca vilă de agrement, iar în perioada postbelică a funcționat ca și cămin cultural. Actualmente este neutilizată. În urma restaurării va funcționa ca centru cultural, prin intermediul căruia se va populariza istoria localității, precum și tradiția balneară care are o istorie de mai multe secole. Tipul lucrărilor ce se vor efectua: lucrări de consolidare și reabilitare în zonele afectate, precum și lucrări de reparații interioare şi exterioare ce urmează a fi realizate cu materiale de bună calitate similare cu cele existente.
Tot în cadrul proiectului de dezvoltare integrată este în grafic renovarea completă a clădirii Liceului Tehnologic Zimmethausen, și se vor construi locuințe sociale. Au existat probleme cu implementarea uneia dintre cele mai spectaculoase părți ale proiectului: 4 kilometri de drum și 22.000 de metri pătrați de spații publice urmează a fi renovate dintr-un buget de aproximativ 14 milioane de lei. Din păcate, în acest caz, contractul a trebuit să fie reziliat, antreprenorul nerespectând nici unul dintre termene. Pentru această lucrare a fost lansată o nouă procedură de achiziție publică, care este acum în faza de depunere a ofertelor.
Înapoi
Date de contact Primăria Borsec
Adresa: strada Carpați nr. 6/A, Borsec
Telefon: +40-266-337 001
Orar Primăria Borsec
Luni: 09.00 – 13.00
Marti: 09.00 – 13.00
Miercuri: 09.00 – 13.00
Joi: 09.00 – 13.00
Vineri: 09.00 – 13.00
Purtător de cuvânt
Rédai Botond
Email: press@primaria-borsec.ro