În 2001 vechea bază de tratament a fost închisă, iar o dată cu aceasta orașul și-a pierdut statutul de stațiune balneoclimaterică. Începând cu anul 2010 am început un nou proces de dezvoltare, iar după 12 ani am ajuns să culegem roadele acestui proces.
„Redobândirea statutului balneoclimateric este de mare importanță pentru noi. Este rodul muncii pe care am depus-o până acum, o dovadă că suntem pe drumul cel bun” – a declarat primarul Mik József. Potrivit edilului, este un moment crucial din mai multe puncte de vedere: importanța sa nu este doar din punct de vedere al imaginii stațiunii. Redobândirea statutului înseamnă că vom putea oferi din nou tratamente în noul centru wellness în baza unor contracte încheiate cu Casa Națională de Pensii. Este, de asemenea, un moment important pentru continuarea investițiilor viitoare. Vom avea la dispoziție o multitudine de posibilități de finanțare guvernamentală, atât pentru primărie cât și pentru sfera privată.
„Redobândirea acestui statut este un moment cheie din istoria orașului nostru, și, în același timp, deschide noi posibilități de dezvoltare pentru stațiunea turistică” – a precizat Mik József, mulțumind totodată UDMR pentru contribuția sa semnificativă în decizia guvernului.
Înapoi
Date de contact Primăria Borsec
Adresa: strada Carpați nr. 6/A, Borsec
Telefon: +40-266-337 001
Orar Primăria Borsec
Luni: 09.00 – 13.00
Marti: 09.00 – 13.00
Miercuri: 09.00 – 13.00
Joi: 09.00 – 13.00
Vineri: 09.00 – 13.00
Purtător de cuvânt
Rédai Botond
Email: press@primaria-borsec.ro