Contact
+40 266 337 001
primaria@primaria-borsec.ro
Știri
Am prezentat planul de mobilitate și strategia de dezvoltare a orașului
Construcția parcărilor și dezvoltarea transportului public ar fi unele dintre tendințele de dezvoltare ale orașului Borsec.  În cadrul consultării publice organizate marți în sala de ședință a primăriei, a fost prezentat noul plan de mobilitate durabilă al orașului și strategia de dezvoltare.
2021-10-05
1441

„Avem în față două documente care stau la baza dezvoltării în anii următori”- a declarat primarul József Mik la începutul întâlnirii. După cum a explicat edilul, prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) aprobat de Comisia Europeană pentru România, Borsecul poate primi cel puțin 2,8 milioane de lei, iar prin această sumă vor putea fi implementate mai multe proiecte care vor îmbunătății semnificativ mobilitatea urbană. Potrivit primarului, una dintre cele mai presante probleme din oraș este asigurarea locurilor de parcare respectiv problema transportului public local. Cele două planuri oferă soluții concrete pentru rezolvarea acestora.

Inginerii firmei de consultanță TTL Planning din București au examinat starea actuală a mobilității locale și au realizat și un chestionar în rândul populației pe această temă. Din datele obținute reiese faptul că 9o% dintre respondenți au cel puțin o mașină în proprietate, și aproximativ două treimi din transportul zilnic în interiorul orașului este realizat cu mașina. De asemenea, din analiză reiese faptul că strada Gheorghe Doja și strada Topliței sunt cele mai aglomerate din punct de vedere al mobilității locale.

Experții au întocmit, de asemenea, o listă de investiții, iar punerea în aplicare a acestora ar facilita în mod semnificativ modificarea caracteristicilor de mobilitate. Primarul József Mik a declarat că zeci de locuri de parcare vor fi amenajate în perioada următoare. O parcare ar urma să fie amenajată pe terenul aflat vizavi de stația de alimentare de la intrarea dinspre Toplița, terenul respectiv fiind în proprietatea primăriei. Această parcare ar putea servi drept oprire pe termen lung pentru turiști, iar aceștia ar ajunge în partea de stațiune a localității cu mijloacele de transport în comun, dezvoltarea acesteia fiind una dintre prioritățile anilor următori. După cum am putut afla, o parcare de 2oo de locuri va fi amenajată lângă pârtia de schi, o facilitate similară va fi amenajată în apropierea centrului wellness în construcție. De asemenea, se vor amenaja locuri de parcare pe spațiile publice din jurul blocurilor. În același timp, există planuri de a construi cel puțin două stații de încărcare electrică pentru autoturisme, iar municipalitatea ar crea și posibilitatea închirierii de biciclete și scutere electrice.

În a doua parte a forumului, primarul Mik József a prezentat Strategia integrată de dezvoltare urbană 2021-2027. Primarul a subliniat că în realizarea documentație strategiei nu au luat parte experți din sfera privată ci a fost elaborată de personalul primăriei. Edilul a subliniat că demografia orașului este îngrijorătoare, deoarece populația a scăzut constant în ultimii douăzeci de ani. Acest lucru este asociat cu o natalitate foarte scăzută. De asemenea, a considerat ca fiind îngrijorătoare și situația din domeniul educație: de exemplu, numărul copiilor înscriși la grădiniță în patru ani s-a înjumătățit, iar numărul școlarilor este în continuă scădere. În opinia sa, și la nivel guvernamental, planurile de dezvoltare trebuie să aibă în vedere aceste probleme. O altă problemă evidențiată a fost lipsa investițiilor din capital privat în localitate.

În timpul realizării acestei strategii s-a cerut și părerea populației sub forma unui chestionar, astfel a rezultat că izvoarele de apă minerală carbogazoasă, pârtia de schi și de bob de vară au fost considerate punctele forte ale orașului. Majoritatea din cei chestionați au identificat ca puncte slabe clădirile în paragină, curățenia publică și numărul scăzut de unități de cazare și masă. Primarul a subliniat că pentru anii următori s-au stabilit trei direcții majore de dezvoltare: dezvoltarea turismului, dezvoltarea economiei locale și îmbunătățirea calității vieții. Proiectele care vor fi implementate vor urma aceste direcții. Despre planurile concrete de dezvoltare vă vom informa pe parcurs săptămânilor următoare.

„Atât planul de mobilitate, cât și strategia de dezvoltare sunt documente de bază, fără de care fondurile UE nu ar putea fi solicitate în perioada următoare. Scopul nostru este de a beneficia cât mai mult de oportunitățile oferite de PNRR și de Programul Operațional Regional ”, a subliniat primarul Mik József în cadrul consultării publice.

Cele două strategii menționate pot fi studiate în detaliu pe site-ul localității (Orasulborsec.ro).

Autor:Rédai Botond

 

 

Înapoi
Calendar evenimente
Contact rapid

Date de contact Primăria Borsec
Adresa: strada Carpați nr. 6/A, Borsec
Telefon: +40-266-337 001

Orar Primăria Borsec
Luni: 09.00 – 13.00
Marti: 09.00 – 13.00
Miercuri: 09.00 – 13.00
Joi: 09.00 – 13.00
Vineri: 09.00 – 13.00

Purtător de cuvânt
Rédai Botond
Email: press@primaria-borsec.ro

Newsletter
Abonati-vă la newsletter pentru a primi cele mai noi informații!
Arhiva stiri
 
 
 
Stațiunea balneară Borsec are resurse bogate și diverse, dintre care sunt remarcabil de importante resursele sale naturale.
Dintre resursele naturale, au un rol remarcabil de importante apele minerale, datorită valorii lor comerciale și balneologice.
BorsecPanorame superbe, izvoare de energie și ospitalitatea borsecenilor – e invitația noastră, o invitație sănătoasă în Poiana Zânelor

Mulțumim pentru sprijin fotografilor :
Benkes Zsolt, Móga Attila, Ioan Ungureanu

Pagina este sub constructie!
Contact
+40 266 337 001
primaria@primaria-borsec.ro
Str. Carpați, Nr. 6/A, localitate Borsec, județ Harghita, 535300, România
Ghiseul.ro