
Ceremonia de inaugurare a avut loc în prezența oficialităților locale, județe și a reprezentantului guvernului maghiar. În deschiderea evenimentului călugărul franciscan Böjte Csaba a binecuvântat clădirea grădiniței, după care copii care frecventează instituția de învățământ au prezentat un scurt moment cultural.
Pe parcursul ceremoniei au luat cuvântul mai multe oficialități din partea Consiliului Județean Harghita, al Consulatului Ungariei din Miercurea Ciuc, respectiv din partea Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România. Primarul Mik József a evidențiat faptul că renovarea grădiniței înseamnă un vis împlinit pentru locuitorii din Borsec, iar lucrări de anvergură asemănătoare sunt planificate și în cazul clădirii Grupului Școlar Zimmethausen, dar care necesită o finanțare de cel puțin 2 milioane de euro.
Lucrări în valoare de 140 de mii de euro
După cum am relatat mai devreme, în cursul vacanței de vară incinta clădirii care găzduiește grădinița Poiana Zânelor fost complet renovată. Au fost înlocuite instalațiile electrice și sanitare, sistemul de încălzire, ușile de acces în săli, iar interiorul clădirii a fost complet zugrăvit, fiind efectuate și reparațiile necesare. În același timp cu lucrările interioare gardul ce înconjoară locul de joacă din spatele clădirii a fost reparat. Exteriorul imobilului a căpătat și ea o culoare nouă, lucrările exterioare de reabilitare termică a grădiniței fiind deja executate în anii trecuți. Lucrările de renovare a clădirii au fost finanțate prin Programul de dezvoltare a grădinițelor din Bazinul-Carpatic, inițiat de guvernul maghiar în 2016 și a avut un buget de aproximativ 45 milioane de forinți, adică în jur de 140 000 de euro.
Înapoi
Date de contact Primăria Borsec
Adresa: strada Carpați nr. 6/A, Borsec
Telefon: +40-266-337 001
Orar Primăria Borsec
Luni: 09.00 – 13.00
Marti: 09.00 – 13.00
Miercuri: 09.00 – 13.00
Joi: 09.00 – 13.00
Vineri: 09.00 – 13.00
Purtător de cuvânt
Rédai Botond
Email: press@primaria-borsec.ro