Contact
+40 266 337 001
primaria@primaria-borsec.ro
Știri
Regulile purtării măștilor de protecție
Conform ordinului aprobat de ministerul sănătății, pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei,
2020-05-22
486

Pot exista unele excepții, astfel:

  1. angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;
  2. persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
  3. persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);
  4. prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  5. vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri
  6. elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare
  7. copiiicu vârsta mai mică de 5 ani.

Angajatorul sau conducătorul instituției are obligația de a elabora propriile proceduri pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei.

Măștile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinație cu curățarea frecventă a mâinilor cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun. Mai exact, înainte de a utiliza masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun). Masca de protecție trebuie să acopere atât gura cât și nasul și să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat;

Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măștii, mâinile trebuie igienizate cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun.

După utilizare, masca se aruncă de îndată într-un spațiu special amenajat, preferabil cu capac, operațiune urmată de igienizarea mâinilor. NU se recomandă reutilizarea măștilor medicale.

Măștile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 C și se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă.

Pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măștilor nemedicale (din material textil);

În cazul apariției febrei/tusei/strănutului, purtarea măștii este recomandată în orice circumstanță (ex: în spațiile deschise, la domiciliu).

 

Înapoi
Calendar evenimente
Izvoarele - ziar de interes local
Contact rapid

Date de contact Primăria Borsec
Adresa: strada Carpați nr. 6/A, Borsec
Telefon: +40-266-337 001

Orar Primăria Borsec
Luni: 07.00 – 15.30
Marti: 07.00 – 15.30
Miercuri: 07.00 – 15.30
Joi: 07.00 – 15.30
Vineri: 07.00 – 13.00

Newsletter
Abonati-vă la newsletter pentru a primi cele mai noi informații!
Arhiva stiri
 
 
 
Stațiunea balneară Borsec are resurse bogate și diverse, dintre care sunt remarcabil de importante resursele sale naturale.
Dintre resursele naturale, au un rol remarcabil de importante apele minerale, datorită valorii lor comerciale și balneologice.
BorsecPanorame superbe, izvoare de energie și ospitalitatea borsecenilor – e invitația noastră, o invitație sănătoasă în Poiana Zânelor

Mulțumim pentru sprijin fotografilor :
Benkes Zsolt, Móga Attila, Ioan Ungureanu

Pagina este sub constructie!
Contact
+40 266 337 001
primaria@primaria-borsec.ro
Str. Carpați, Nr. 6/A, localitate Borsec, județ Harghita, 535300, România