Contact
+40 266 337 001
primaria@primaria-borsec.ro
Știri
Pe marginea primei ediții a Conferinței ”Patrimoniul construit al Borsecului”
Forumul a fost inițiat de Asociația Culturarium din Borsec și sprijinit de Consiliul Județean Harghita, de Visit Harghita, sponzorizat de Primăria Orașului Borsec, de ROMAQUA GROUP SA, Fontana Spa&Balneo, Papa la Șoni și ArtMobil SRL. Au fost prezenți specialiști de seamă din județ și din țară: Ana Irina Chiricuță din partea Institutului Național al Patrimoniului, Dr. Köllő Miklós, Larix Studio (Gheorgheni), Klaus Birthler și dr. docens Ványolós Endre, urbanist din partea Transylvania Labs, Dr. Szabó Tekla Katalin din partea Asociației Positive Transilvania), Irina Leca, Radu Tîrcă, Ștefania Tîrcă și Catinca Mănăilă din partea Studio Govora și Oana Chirilă de la Herculane Project.
2023-09-20
929

Forumul a fost deschis de Fazakas Emese, președintele Asociației Culturarium, care a salutat prezența specialiștilori și a publicului care a manifestat interes pentru această primă conferință, și i-a invitat să vadă fotografiile expuse. Setul de fotografii a fost realizat de arhitectul și fotograful Szigeti Vajk István. Artistul și specialistul a reușit să imortalizeze cele mai caracteristice aspecte ale fiecărei vile, care le dau unicitatea și farmecul acestor clădiri construite în secolul al XIX-lea și în perioada interbelică.

Irina Leca, Radu Tîrcă, Ștefania Tîrcă și Catinca Mânăilă au prezentat un studiu despre Băile Govora, cu istorie similară cu a Borsecului. Clădirile istorice: Pavilionul central, Grand Hotel, Cazinoul, Vila Ivanovici, Hotelul Ștefănescu, niște bijuterii pe vremuri, sunt abandonate. Asociația Studio Govora lucrează de ani de zile pentru schimbarea mentalității, pentru salvarea acestor valori patrimoniale. Au elaborat și un Ghid de bune practici pentru ajutorarea proiectanților și investitorilor.

Oana Chirilă a prezentat un proiect cunoscut la nivel național: Herculane Project, a cărui scop principal este încadrarea Stațiunii în patrimoniul UNESCO. Stațiunea imperială din Valea Cernei a ajuns în colaps după 1990, în urma unei privatizări frauduloase. Clădirile au fost abandonate, unele terenuri sunt sub sechestru, monumente istorice de categoria A mult avariate. Asociația lor a inițiat o strângere de fonduri pentru conservarea Băilor Neptun, pentru a evita dărâmarea totală a ansamblului.

Ana Chiricuță din partea Institutului Național al Patrimoniului a prezentat prevederile legii 422 din 2001 care stau la baza monumentelor de valoare, a detaliat modalitatea de clasare în lista monumentelor a clădirilor care prezintă valoare patrimonială, cât și modalități de finanțare asigurate de INP.

Dr. Köllő Miklós, inginer pe patrimoniu și arhitect din Gheorgheni, a prezentat Regulamentul de amenajare urbanistică a stațiunii Borsec din 1900, care se află în Arhivele din Miercurea-Ciuc. Conform hărților, era bine gândit drumul destinat vehiculelor, aleea principală pietonală - corso-ul - și aleile șerpuitoare prin ansamblul pavilionar care erau destinate scopului terapeutic. Îmbucurător este faptul că această structură de bază a stațiunii a rămas neschimbată de atunci.

Domnii Ványolós și Birthler au vorbit despre rolul Planului Urbanistic General (PUG) care este un document juridic și care trebuie respectat cu strictețe. Au evidențiat rolul Regulamentului (Ghidului de protecție) local, care descrie în amănunt felul materialelor din ce se poate construi, cu ce se poate acoperi clădirea, culorile ce se pot folosi (să fie culori naturale) pentru ca imaginea orașului să rămână uniformă și plăcută. Aspectul fiecărei clădiri în parte dă imaginea localității, iar acesta este un bun comun. Regulamentul poate fi consultat în continuare, scanând codul QR de pe verso-ul cărților poștale distribuite publicului.

Szabó Tekla, istoric de artă, a prezentat situația castelului Urmánczy din Toplița, care a fost retrocedat proprietarilor în 2009. Familia a întocmit dosarul pentru clasificarea castelului în lista  monumentelor istorice pentru a-l putea renova accesând diverse proiecte de finanțare. Ca atare, în 2022, au accesat fonduri PNRR pentru lucrări de restaurare care vor demara în curând.

Prezentările au fost urmate de o masă rotundă unde s-au dezbătut problemele concrete cu care se confruntă stațiunea. Domnul Mik József, primarul Borsecului, a prezentat situația actuală a orașului, cât și acțiunile întreprinse de Primărie, acțiuni dintre care nu lipsesc nici reabilitarea unor clădiri de patrimoniu sau cu valoare istorică aflate în proprietatea lor. Dânsul a punctat că există probleme cu respectarea PUG-lui, deoarece unii investitori nu înțeleg că este și în interesul lor să fie respectate prevederile acestui document. Din partea publicului Anca Bulearcă, arhitect stagiar din Borsec și doamna Borsi Gyöngyi, proprietară de pensiune au luat cuvântul mulțumind organizatorilor și specialiștilor prezenți pentru această inițiativă lăudabilă.

Borsecul fiind gazda acestui eveniment inedit, se cuvine să pomenim numele unor proiectanți și constructori din secolul al XIX-lea care au ridicat câteva edificii valoroase: Giacomuzzi  Vigilio (1832-1909) din Toplița care în 1881 a construit Baia Ó-Sáros, Kantner János care a proiectat Hotelul Speranța, construit în 1889-1900. Pollák Manó (1854-1937) la sfârșitul anilor 1800 a construit Bazarul,  Fejér Lajos (1877-1947) a proiectat Palace Hotel (1911), iar Pákei Lajos (1853-1921) în 1891 a proiectat vila Urmánczy și vila episcopului Szász Domokos.

Secolul al XXI-lea a adus un val nou atât în proiectare, cât și în construcții. Etalonul acestora este Centrul Spa&Balneo Fontana, proiectat de biroul de proiectare din Keszthely în 2010 (Republica Ungară), condus de Jankovics Tibor, premiat Ybl Miklós și premiul Prima. Baia Ó-Sáros si o nouă pensiune de patru stele pe B-dul 7 Izvoare proiectat de biroul Esztány Studio din M. Ciuc (2021), Muzeul Apelor Minerale proiectat de ing. Kovács Géza (2008) sunt clădiri moderne care se integrează în aspectul vizual al stațiunii.

Aducem mulțumiri organizatorilor și celor care au sprijinit realizarea acestei Conferințe.

Farkas Aladár

 

Înapoi
Calendar evenimente
Contact rapid

Date de contact Primăria Borsec
Adresa: strada Carpați nr. 6/A, Borsec
Telefon: +40-266-337 001

Orar Primăria Borsec
Luni: 09.00 – 13.00
Marti: 09.00 – 13.00
Miercuri: 09.00 – 13.00
Joi: 09.00 – 13.00
Vineri: 09.00 – 13.00

Purtător de cuvânt
Rédai Botond
Email: press@primaria-borsec.ro

Newsletter
Abonati-vă la newsletter pentru a primi cele mai noi informații!
Arhiva stiri
 
 
 
Stațiunea balneară Borsec are resurse bogate și diverse, dintre care sunt remarcabil de importante resursele sale naturale.
Dintre resursele naturale, au un rol remarcabil de importante apele minerale, datorită valorii lor comerciale și balneologice.
BorsecPanorame superbe, izvoare de energie și ospitalitatea borsecenilor – e invitația noastră, o invitație sănătoasă în Poiana Zânelor

Mulțumim pentru sprijin fotografilor :
Benkes Zsolt, Móga Attila, Ioan Ungureanu

Pagina este sub constructie!
Contact
+40 266 337 001
primaria@primaria-borsec.ro
Str. Carpați, Nr. 6/A, localitate Borsec, județ Harghita, 535300, România
Ghiseul.ro