Contact
+40 266 337 001
primaria@primaria-borsec.ro
Știri
Reabilitarea clădirii dispensarului se apropie de sfârșit.  
Un interior înfrumusețat așteaptă pacienții care beneficiază de serviciile dispensarului uman din Borsec. Reabilitarea clădirii a început în luna iunie al anului trecut, iar lucrările vor fi finisate în primăvara acestui an. Prin proiectul finanțat din fonduri guvernamentale, se are în vedere extinderea serviciilor medicale din localitate.
2021-03-12
1389

Proiectul se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL),  și permite reabilitarea imobilului care a găzduit un cabinet medical de familie și două cabinete stomatologice. Prin lucrările care au început anul trecut, exteriorul clădirii a fost renovat, izolat termic. Interiorul imobilului de trei nivele a fost, la fel, complet reabilitat: au fost  înlocuite instalațiile electrice și sanitare, respectiv sistemul de încălzire. Vor fi amenajate mai multe cabinete medicale noi, iar clădirea va fi dotată cu un ascensor, care va fi construit în primăvară, alături de unele lucrări exterioare de finisare care mai trebuie executate.

Bugetul total al proiectului este de 2.184.000 lei, din care 1.627.000 este finanțarea prin programul PNDL, iar 557 mii lei este aportul propriu al primăriei. Pe lângă aceste costuri, primăria a mai trebuit să suporte și costul întocmirii proiectului tehnic.

Prin modernizarea dispensarului , localnicii vor beneficia de mai multe servicii medicale: pe lângă cele existente deja (un cabinet medical de familie și două cabinete stomatologice), imobilul va găzdui și cabinete de ginecologie, ORL, medicină internă, psihologie și medicina muncii. Mai trebuie amintit faptul că la parterul clădirii funcționează de câteva săptămâni un centru de vaccinare împotriva Covid 19.

 

Înapoi
Calendar evenimente
Contact rapid

Date de contact Primăria Borsec
Adresa: strada Carpați nr. 6/A, Borsec
Telefon: +40-266-337 001

Orar Primăria Borsec
Luni: 09.00 – 13.00
Marti: 09.00 – 13.00
Miercuri: 09.00 – 13.00
Joi: 09.00 – 13.00
Vineri: 09.00 – 13.00

Purtător de cuvânt
Rédai Botond
Email: press@primaria-borsec.ro

Newsletter
Abonati-vă la newsletter pentru a primi cele mai noi informații!
Arhiva stiri
 
 
 
Stațiunea balneară Borsec are resurse bogate și diverse, dintre care sunt remarcabil de importante resursele sale naturale.
Dintre resursele naturale, au un rol remarcabil de importante apele minerale, datorită valorii lor comerciale și balneologice.
BorsecPanorame superbe, izvoare de energie și ospitalitatea borsecenilor – e invitația noastră, o invitație sănătoasă în Poiana Zânelor

Mulțumim pentru sprijin fotografilor :
Benkes Zsolt, Móga Attila, Ioan Ungureanu

Pagina este sub constructie!
Contact
+40 266 337 001
primaria@primaria-borsec.ro
Str. Carpați, Nr. 6/A, localitate Borsec, județ Harghita, 535300, România
Ghiseul.ro